Călin Ștefanopol
Călin Ștefanopol, lector univ. drd. Facultatea de Drept, Universitatea București
Călin Ștefanopol face parte din noua generație de juriști preocupați de evoluțiile recente ale dreptului civil, cu un interes special pentru instituțiile aflate în plin proces de conturare în practica juridică. Activitatea sa este orientată către analiza aplicată a dreptului, cu accent pe dificultățile întâlnite în practică.
Tema: Mandatul de ocrotire în dreptul național: între inovație și provocări de aplicare.
Figură juridică nouă în dreptul român, mandatul de ocrotire nu este doar atipic, ci și imprevizibil – deci generează reticență. Astfel, în scopul familiarizării cu această instituție nouă, prezentarea va pleca mai întâi de la sfera beneficiarilor (doar mandantul sau și cel pe care acesta îl are în grijă?), apoi va analiza regimul juridic al actelor încheiate de mandant singur, după încuviințarea mandatului (inclusiv din perspectiva notarului confruntat cu autentificarea unor asemenea acte) și, în final, va puncta câteva probleme de aplicare în ce privește încetarea mandatului.